Jucătoarele de tenis Simona Halep (nr. 5 WTA), Sorana Cîrstea (nr. 27 WTA), Monica Niculescu (nr. 78 WTA) și Irina Begu (nr. 119 WTA) alcătuiesc echipa României care va întâlni reprezentativa Serbiei, în play-off-ul Grupei Mondiale II al Cupei Federației.
- Publicitate -
Din lotul lărgit, mai fac parte Alexandra Cadanțu (nr. 61 WTA), Alexandra Dulgheru (nr. 131 WTA) și Raluca Olaru (nr. 64 WTA la dublu). Căpitanul nejucător Alina Cercel Tecșor a declarat că România are șanse mari de a câștiga meciul cu Serbia, chiar dacă adversarele vor veni la București cu cea mai bună echipă.
"România are în prezent multe jucătoare valoroase și mă bucur că cele mai bune au răspuns pozitiv convocării pentru întâlnirea cu Serbia. Șansele noastre de a accede în Grupa Mondială II sunt mari, chiar dacă Serbia vine cu cea mai bună echipă. Simona, Sorana, Monica și Irina au adus România aici și cred că a venit momentul să o ducă și mai sus. Vom juca pe teren propriu, ceea ce este un mare avantaj pentru noi", a spus Tecșor, citată de Mediafax.
Partida România-Serbia va avea loc pe 19 și 20 aprilie, la Arenele BNR din București. Întâlnirea se va desfășura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu sunt programate pe 19 aprilie, iar a doua zi se vor disputa celelalte două partide de simplu și meciul de dublu.
Echipa care va câștiga întâlnirea va accede în Grupa Mondială II.