Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Simona Halep, învinsă de Maria Sakkari în sferturi la Moscova

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Vineri, 22 Octombrie 2021 409 1 min citire
Simona Halep, învinsă de Maria Sakkari în sferturi la Moscova
ucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă de grecoaica Maria Sakkari, cu 6-4, 6-4, vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Moscova, dotat cu premii totale de 565.530 de dolari.
Halep (30 ani, 19 WTA), cap de serie numărul 8, s-a înclinat după o oră şi 44 de minute.
Potrivit Agerpres, Sakkari (26 ani, 7 WTA), jucătoare calificată la Turneul Campioanelor, a avut mereu iniţiativa şi a dominat jocul, fiind superioară la viteza de deplasare, agresivitate şi precizia loviturilor.
Simona Halep, care a câştigat titlul la Moscova în 2013, a fost condusă cu 4-1 şi 5-2 în primul set, românca a reuşit să se apropie la 5-4, după care Sakkari a fructificat a cincea minge de set (6-4). În actul secund, Sakkari a condus cu 3-0 şi 5-1, ratând o minge de meci, după care Halep a revenit şi a luat trei ghemuri consecutive, apropiindu-se la 5-4. Sakkari a încheiat în cele din urmă conturile pe serviciul Simonei (6-4).
Sakkari a fost mai bună cu al doilea serviciu, iar Halep cu primul, grecoaica având de două ori mai multe mingi direct câştigătoare (24-12), însă a făcut şi mai multe erori neprovocate, 34-26.
Simona Halep s-a ales cu un cec de 15.500 de dolari şi 100 de puncte WTA, iar următorul său turneu va fi Transylvania Open, săptămâna viitoare, la Cluj-Napoca.
Taguri
Articolul anterior BNR înăspreşte condiţiile de creditare
Articolul următor Maraton de vaccinare, cu prilejul Zilei Armatei, în șase spitale militare din țară

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei