Simona Halep, la a 100-a victorie de Grand Slam din carieră

de Cuget Liber Duminică, 14 Februarie 2021 177
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a obţinut duminică, la Melbourne, victoria sa cu numărul 100 la turneele de Grand Slam, 3-6, 6-1, 6-4 cu poloneza Iga Swiatek, în optimile turneului Australian Open.

Halep a ajuns la 28 de victorii la Australian Open, 31 la Roland Garros, 24 la Wimbledon şi 17 la US Open. Halep a bifat cu această ocazie şi al 14-lea său sfert de finală la un Grand Slam, acesta fiind al cincilea la Australian Open, unde are o finală în 2018 şi o semifinală în 2020. Românca a comentat după meci victoria cu Swiatek: "Ştiam că va lovi foarte puternic, iar topspinul de pe forehand este foarte greu de returnat''.

''Dar, după primul set am spus că trebuie să schimb ceva şi că am făcut un pas în spate şi am încercat să plimb mai mult mingea, să o fac să alerge, deoarece loveşte foarte puternic de pe picioare. Loveam prea puternic şi prea flat. Cred că am făcut-o să se mişte şi de aceea a început să rateze mai mult. Probabil şi-a pierdut ritmul şi am reintrat în joc'', a mai spus Halep.

''Terenul este foarte rapid şi nu e uşor, deoarece e alunecos, însă încerc să mă concentrez pe jocul meu cât mai mult posibil'', a subliniat Halep.

În legătură cu meciul din sferturi, contra americancei Serena Williams, Halep a fost clară: ''E cea mai bună!''.

''E întotdeauna dificil să mă gândesc la un meci cu Serena, dar am experienţă, am foarte multe meciuri contra ei ... voi încerca să mă bucur de joc şi să încerc să dau tot ce pot pe teren, pentru că o poţi învinge pe Serena doar dacă faci cel mai bun joc al tău'', a concluzionat românca.

Halep şi Williams s-au înfrunta de 11 ori în circuitul profesionist, americanca având 9-2 în meciurile directe. Ultima partidă a fost finala de la Wimbledon, din 2019, când Halep s-a impus cu 6-2, 6-2. În 2019, cele două s-au întâlnit şi la Melbourne, în optimi, Serena câştigând atunci cu 6-1, 4-6, 6-4.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei