Simona Halep, numărul 1 mondial, se va lupta luni cu Elise Mertens pentru un loc în sferturile de finală la Roland Garros. Simona Halep este obligată să ajungă cel puțin în semifinale pentru a se păstra lider mondial după Roland Garros.
- Publicitate -
Meciul Simona Halep – Mertens va fi primul al zilei de luni pe terenul Philippe Chatrier, tot aici urmând a se întâlni, în al treilea meci, Serena Williams și Maria Șarapova.
Simona Halep și Elise Mertens s-au mai duelat o singură dată, în 2018, în turul doi la Madrid Open, atunci când sportiva noastră a câștigat, scor 6-0, 6-3.
Până acum, Simona Halep a avut o evoluție fără dificultăți la Roland Garros. Din totalul celor trei meciuri jucate, constănțeanca a pierdut un singur set în turneu, în prima confruntare, când a întâlnit-o pe Alison Riske (SUA, locul 83), partida terminându-se 2-6, 6-1, 6-1. În drumul spre optimi, Simona Halep a mai trecut de Taylor Townsend (SUA, locul 72 WTA), cu scorul de 6-3, 6-1 și de Andrea Petkovic (Germania, locul 107 WTA), cu scorul de 7-5, 6-0.
Pentru prezența în optimi, Simona are garatat un cec în valoare de 222.000 de euro și 240 de puncte WTA.