Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Simona Halep revine pe terenul de tenis. La ce trurneu va participa

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 28 Septembrie 2024 299 1 min citire
Simona Halep revine pe terenul de tenis. La ce trurneu va participa
Simona Halep, în vârstă de 33 de ani, va participa săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, după ce a primit un wild card din partea organizatorilor. Fostul lider mondial a anunțat această decizie într-un videoclip publicat pe contul de Twitter al competiției.
Aflată în prezent pe locul 1.130 în lume, Simona Halep nu a mai jucat din mai, când era nevoită să abandoneze în primul tur la Trophee Clarins (WTA 125), de la Paris, la 7-5, 2-3 în meciul cu americanca McCartney Kessler.
Simona Halep, fostă dublă campioană de Grand Slam (Roland Garros şi Wimbledon), a fost fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, în data de 20 martie, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), în meciul său de revenire în circuitul profesionist după reducerea sancţiunii în cazul său de dopaj de la 4 ani la 9 luni, potrivit digisport.ro
Iniţial revenirea Simonei Halep în circuitul profesionist după accidentarea din mai trebuia să se producă luna viitoare, la turneul WTA 250 de la Hong Kong (28 octombrie-3 noiembrie), pentru care primise, de asemenea, un wild card.
Turneul WTA 125 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, va avea loc între 30 septembrie şi 6 octombrie.
Taguri
Articolul anterior O fată de 12 ani din Năvodari a dispărut de la domiciliu. Sunați la 112 dacă o vedeți
Articolul următor O oală cu mâncare uitată pe aragaz a agitat un bloc întreg, pe Aleea Heracleea, din municipiul Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei