Duminică, 07 Iunie 2026

Simona Halep și Juan Martin Del Potro au inaugurat Centrul Național de Tenis de la Chișinău

de Sorin MIHALACHE Duminică, 24 Mai 2026 120 1 min citire
Simona Halep și Juan Martin Del Potro au inaugurat Centrul Național de Tenis de la Chișinău
Cea mai bună jucătoare din tenisul românesc, constănțeanca Simona Halep, a inaugurat, alături de argentinianul Juan Martin Del Potro, Centrul Național de Tenis de la Chișinău, într-un eveniment care a cuprins și un meci demonstrativ, informează portalul Moldova1.
E o onoare și o bucurie să fiu prezentă aici, la acest centru minunat. E un proiect impresionant. Ce să zic? Sunt bucuroasă pentru acești copii, care pornesc tenisul", a afirmat Simona Halep.
În cadrul evenimentului, au fost inaugurate oficial și noile terenuri de zgură, iar pe terenul central s-a disputat mult așteptata partidă demonstrativă. Radu Albot, cel mai bun jucător din istoria tenisului de peste Prut, a făcut pereche cu Simona Halep, câștigând meciul cu perechea alcătuită din Juan Martin Del Potro și o tânără talentată, Lia Belibova, cu 6-4, 2-6, 10-7.
La un moment dat, Del Potro a acuzat oboseala și i-a cedat locul său, pentru un ghem, premierului Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, cel care a tăiat panglica noii baze sportive.
Este uimitor pentru copii. Vor veni tot mai mulți să joace. Nu sunt multe țări care au condiții la fel de bune. Le urez succes și sunt onorat să fiu aici", a spus Juan Martin Del Potro.
Este ceva nemaipomenit pentru tenisul de la noi din țară. Este incredibil să ai așa infrastructură. Uitați-vă ce terenuri, ce atmosferă", a declarat, la rândul său, Radu Albot. 
Taguri
Articolul anterior Peste 25.000 de angajați MAI mobilizați pentru evenimentele cu zeci de mii de participanți din weekend
Articolul următor Tânăr de 19 ani prins cu 122 km/h în localitate, în Lazu: „N-am știut că există limită de viteză”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei