Duminică, 07 Iunie 2026

Simona Halep trage tare la antrenamente în Dubai. Constănţeanca se pregăteşte pentru turneul de la Hong-Kong

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 16 Octombrie 2024 370 2 min citire
Simona Halep trage tare la antrenamente în Dubai. Constănţeanca se pregăteşte pentru turneul de la Hong-Kong
Simona Halep, fostul lider mondial din ierarhia WTA, s-a fotografiat la Dubai, acolo unde se antrenează până la epuizare alături de Răzvan Codescu, cel care face parte din staff-ul său și joacă rolul de sparring. Sportiva trage tare la baza de lux din Emiratele Arabe Unite pentru a fi pusă la punct fizic la turneul Hong Kong 250 WTA, acolo unde a primit un wild-card de la organizatori.
„Simo” face orice să revină la forma de altădată, iar pentru asta s-a deplasat în Dubai, acolo unde plătește 100 de euro pe ședința de pregătire la o academie de lux. Împreună cu staff-ul său, alcătuit în totalitate din români, trage tare, de multe ori până la epuizare, pentru a redeveni ce a fost în trecut.
Simona a publicat o nouă fotografie pe contul său de Instagram în care este imortalizată întinsă pe jos, epuizată, alături de Răzvan Codescu, fost jucător în circuitul ATP, cel care face parte din echipa ei și îndeplinește rolul de sparring.
Constănţeanca se pregătește pentru revenirea la Hong Kong, la turneul WTA 250, competiție care va avea loc în perioada 28 octombrie – 3 noiembrie. Halep nu ezită să posteze fotografii alături de oamenii din staff-ul său, din care fac parte antrenorul Daniel Dobre, sparring partner-ul Răzvan Codescu și fizioterapeutul Sabin Topală.
Jucătoarea de tenis din România cea mai bine clasată în clasamentul WTA, dat publicităţii la începutul acestei săptămâni, este Sorana Cîrstea, care se menţine pe locul 69, cu 914 puncte. Reamintim că Sorana a suportat de curând o intervenție chirurgicală și se află momentan în recuperare.
A doua româncă în ierarhia WTA este Jaqueline Cristian, care a urcat de pe 75 pe 73, cu 902 puncte, în timp ce Gabriela Ruse a coborât şase locuri şi este pe 96, cu 763 puncte.
La rândul ei, Irina Begu a urcat trei locuri şi este pe 97, cu 728 puncte, la fel ca și Ana Bogdan, care a urcat nouă locuri şi este pe 111, cu 641 puncte.
În Top 200 se mai află Anca Todoni, care se menţine pe 137, cu 547 puncte şi Miriam Bulgaru a urcat de pe locul 177 pe 178, cu 407 puncte. Simona Halep a înregistrat și ea o urcare de două locuri, fiind pe 876, cu 26 de puncte,
Lider este în continuare poloneza Iga Swiatek, cu 9.785 de puncte, pe locul doi se află belarusa Arina Sabalenka, câştigătoare la Wuhan, cu 9.716 puncte, iar americancă Coco Gauff a urcat pe locul 3, cu 5.973 puncte.
Din păcate, în afara granițelor țării, Halep a ajuns, în mare măsură, o sportivă care aparține de trecutul tenisului feminin. E o consecință firească a faptului că, începând cu 30 august 2022, constănțeanca a disputat doar patru partide. Dintre care trei pierdute, una prin abandon după primul set. Desigur, nimeni nu poate lua rezultatele excelente ale Simonei, cu cele două trofee de Grand Slam la loc de cinste, însă, la ora actuală, ea nu mai are cota pe care o avea până să fie suspendată pentru dopaj. 
Taguri
Articolul anterior Bugetul Ministerului Justiției suplimentat cu 2,8 milioane de lei
Articolul următor Evoluții remarcabile pentru surorile Adelina și Gabriela Petcu de la CSM Constanța

Comentează știrea

Zisu
17 octombrie 2024

Numai are ce sa arate

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei