Simona Halep va primi un wild card la Iaşi Open WTA 250, a anunţat Daniel Dobre

de Mircea GHIȚĂ Joi, 30 Mai 2024 169
Daniel Dobre, directorul turneului de tenis Iaşi Open, care va trece în acest an de la categoria WTA 125 la WTA 250, şi care va avea loc în perioada 21-26 iulie la baza Ciric, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că Simona Halep are un wild card pregătit pentru a putea să participe la competiţie.
„Această noutate a turneului am aflat-o şi eu destul de târziu şi un pic m-a surprins pentru că era în plan, dar pentru anii viitori. Din punctul meu de vedere a avea un astfel de turneu înainte de Olimpiadă, pe zgură, înseamnă că sigur vom avea jucătoare foarte bune. În afară de jucătoarele noastre din România, care aproape în grup au confirmat prezenţa, Andrei Pavel vrea să îl aducă pe Nadal, eu vreau să o aduc pe Simona Halep şi are un wild card pregătit. Şi sperăm să fie acolo. Pe lângă jucătoarele consacrate, Irina Begu, Ana Bogdan, Jacqueline Cristian, Gabi Ruse, Monica Niculescu, care va veni la dublu, ca şi anul trecut, avem jucătoarele tinere care au început să confirme, Anca Todoni, Miriam Bulgaru. Deci, la fete, clar vom avea cele mai bune jucătoare din România, plus jucătoare din, sper eu, primele 50, poate chiar mai sus, care vor dori să pregătească cât mai bine Olimpiada de la Paris, care va fi pe zgură. Acest turneu de (WTA) 250 înseamnă o vizibilitate mai mare, vine cu responsabilitate mai mare. Trebuie investit mai mult, pentru ca spectacolul să fie de o calitate mai mare, deci efortul va fi mai mare, dar şi rezultatele vor fi pe măsură. Mă bucur că am ajuns cu acest turneu la un grad atât de înalt”, a declarat Dobre.
Taguri

Comentează știrea

Yui
30 mai

Are wild card și la Cuobanu

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei