Joi, 04 Iunie 2026

Sport extern

de Cuget Liber Vineri, 04 Decembrie 2009 230 2 min citire
Amelie Mauresmo își încheie cariera
Franțuzoaica Amelie Mauresmo (30 de ani), fost lider mondial, a anunțat, ieri, că pune punct carierei sale sportive în decursul căreia a cucerit două titluri de Mare Șlem.
"Este o decizie la care mă gândesc de mult timp. După ce am revenit de la US Open, am încercat să mă antrenez, dar nu am mai avut dorința de a concura. Nu vreau să fac nimic forțat. Trebuia să iau o decizie care deja era evidentă în ultimele luni. Când îmbătrânești, e mai greu să rămâi în top", a explicat Mauresmo.
Amelie a cucerit în toată cariera 25 de titluri WTA și două turnee de Mare Șlem, Australian Open și Wimbledon, ambele în 2006.
Chelsea și Arsenal, scoase din Cupa Ligii
Chelsea a pierdut, miercuri seară, după loviturile de departajare, partida cu Blackburn Rovers, din sferturile de finală ale Cupei Ligii Angliei. La finalul celor 90 de minute regulamentare, scorul a fost egal, 2-2. La loviturile de departajare, liderul la zi din Premier League a pierdut cu scorul de 3-4. Tot miercuri, Manchester City s-a impus, pe teren propriu, în fața lui Arsenal, cu scorul de 3-0.
În celelalte două sferturi de finală, disputate marți, s-au înregistrat următoarele rezultate: Portsmouth - Aston Villa 2-4 și Manchester United - Tottenham Hotspur 2-0.
Omagiu pentru suporterul francez ucis la Belgrad
Reprezentanții lui Partizan Belgrad, care, aseară, a întâlnit pe Toulouse în Liga Europa, au fost în cursul dimineții la mormântul lui Brice Taton, fanul francez de-cedat după violențele care au avut loc la partida din tur.
Doi dintre oficialii clubului din Belgrad au depus o coroană de flori la mormântul situat la aproximativ 50 de kilometri distanță de Toulouse. Fanul francez, care avea 28 de ani, a fost atacat de un grup de huligani pe 17 septembrie, în Belgrad, și a decedat pe 29 septembrie.
Taguri
Articolul anterior Cea mai mare fundă umană din lume comemorează la Iași victimele SIDA
Articolul următor "Pisicile" din Carpați

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei