Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Campionatul European de karate WUKO pentru seniori Sportivii de la CS Karate Dinamic vor să mențină România în Top 3

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 14 Mai 2008 753 < 1 min citire
Lotul de karate FRK-WKC al României pleacă la Campionatul European de karate WUKO rezervat seniorilor, cu gândul la medalii și menținerea țării noastre în Top 3.
Ediția de anul acesta a competiției va avea loc, în perioada 20-25 mai, la Liege (Belgia). Șase practicanți ai artelor marțiale din Constanța - Mihaela Borcănea, Patricia Laura Popescu, Dana Pânzaru, Felix Stir, Ionuț Niculae și Ștefan Pânzaru, toți legitimați la CS Karate Dinamic (antrenor, sensei M. Borcănea) - vor fi prezenți la startul reuniunii.
"Sperăm ca sportivii noștri să obțină rezultate meritorii, așa cum au făcut-o până acum. În clubul nostru, are loc o schimbare de generații, iar noi dăm credit total acestor tineri. De asemenea, înaintea turneului, va avea loc Congresul WUKO, în care se va stabili gazda Campionatului European de karate pentru copii, cadeți și juniori din 2009. Momentan, trei orașe și-au depus candidatura - Londra, Lisabona și Constanța. Consider că avem prima șansă de organizare, prin implicarea autorităților locale", a declarat președintele CS Karate Dinamic, Gabriel Popescu.
Taguri
Articolul anterior ANALYSIS-Real estate financings will support the 20% rise of the Romanian real estate market in 2008
Articolul următor Testamentul olograf poate fi oricând revocat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei