În şedinţa Consiliului Judeţean Tulcea, în care au fost aprobate programele care vor primi finanţare nerambursabilă anul acesta, a fost trecut distinct şi Programul „Redescoperă Oina”, informează Federaţia Română de Oină.
- Publicitate -
„Este o realizare deosebită, care, în mod normal, ar trebui să fie prezentă în fiecare judeţ, deoarece vorbim de o parte a unui program naţional.
Felicităm iniţiatorii acestui demers şi mulţumim membrilor Consiliului Judeţean Tulcea care au aprobat acest proiect deosebit care va conduce la implementarea oinei în acest judeţ”, a transmis preşedintele Federaţiei Române de Oină, constănţeanul Nicolae Dobre.
Foto: Facebook / Federaţia Română de Oină