Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Campionatul European de rugby juniori U18 "Stejăreii" au fost învinși de Germania și riscă retrogradarea!

de Sorin MIHALACHE Vineri, 02 Aprilie 2010 320 1 min citire
Echipa națională de rugby juniori sub 18 ani a României a pierdut, surprinzător, cel de-al doilea său meci de la Campionatul European din Italia. După înfrângerea din sferturile de finală, 7-25 cu Georgia, "stejăreii" antrenați de Bogdan Cantor și Ștefan Demci au fost surclasați de Germania, 0-44, într-o partidă disputată la Treviso, contând pentru semifinalele pentru locurile 5-8.
Nemții au marcat trei eseuri în opt minute, două transformate, des-prinzându-se la 19-0. Românii nu se regăsesc, recurg la durități, Borș primește cartonaș galben pentru o lovitură cu pumnul, apoi Azgari vede direct roșu! Pe acest fond, adversarii continuă să pună puncte pe tabelă, printr-un eseu transformat și o lovitură de penalitate, 29-0 pentru Germania fiind scorul la pauză.
În repriza a doua, tricolorii au fost la fel de nervoși. Sobota a încasat cartonaș roșu, Ion, "doar" galben, iar cu trei oameni mai puțin pe teren, România a terminat partida în genunchi, pentru că germanii au mai înscris două eseuri (unul transformat) și au fructificat o lovitură de penalitate.
Așadar, 0-44, una dintre cele mai severe înfrângeri la juniori din ultima vreme. În urma acestui rezultat, România va juca finala pentru a evita ultimul loc și retrogradarea. Adversară îi va fi Rusia, pe 3 aprilie. Marele trofeu și-l vor disputa Franța și Irlanda.
Taguri
Articolul anterior "Marinarii", victorie într-un anonimat total
Articolul următor Președintele Parlamentului European vizitează România în perioada 11-12 aprilie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei