Vineri, 05 Iunie 2026

"Stejăreii" câștigă experiență la Europenele de Rugby 7

de Sorin MIHALACHE Marţi, 20 Septembrie 2016 178 < 1 min citire
Disputat, timp de două zile, pe stadionul "Arcul de Triumf" din București, Campionatul European de Rugby 7 rezervat categoriei de vârstă U18 s-a încheiat cu succesul Irlandei, care a învins în finală Franța, scor 31-5. Medaliile de bronz au revenit Portugaliei, care a trecut (12-5) de Italia, în timp ce naționala României a ocupat locul 7, după ce a învins Germania, cu 14-10. 
"A fost un turneu util din perspectiva experienței internaționale pentru cei care au jucat, un turneu de bun nivel, pentru că au fost câteva echipe, Franța, Irlanda, care au arătat un rugby foarte frumos, spectaculos. Echipa noastră mai are încă o marjă de progres pe care trebuie să o umplem. Avem jucători cu calități, însă ceea ce le lipsește este experiența unor astfel de meciuri, de nivel înalt, și partidele în care ei să evolueze ca grup, să se cunoască mai bine cum reacționează sub presiune, ca un întreg", a declarat președintele Rugby Europe, Octavian Morariu, prezent la eveniment. 
La Europenele de la București, pentru România (selecționer, Alexandru Lupu), au jucat și doi tineri rugbiști constănțeni - George Ciorbac și Ionuț Vătafu, ambii legitimați la LPS "Nicolae Rotaru".
Taguri
Articolul anterior Marele campion Alehin, omagiat de șahiștii constănțeni
Articolul următor Doi fotbaliști de la FC Viitorul, convocați la națională pentru "dubla" cu Armenia și Kazahstan

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei