Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Studenţi ai Universităţii „Ovidius”, remarcaţi la evenimentul Ovidio Running de la Sulmona

de Sorin MIHALACHE Joi, 21 Septembrie 2023 344 1 min citire
Studenţi ai Universităţii „Ovidius”, remarcaţi la evenimentul Ovidio Running de la Sulmona
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, recent, la cea de-a treia întâlnire transnaţională organizată la Sulmona (Italia), în cadrul proiectului Strategy and Capacity building for Ovidio Running in Europe (SCORE), finanţat prin Programul european Erasmus Plus.
„În cadrul întâlnirii, desfăşurată premergător evenimentului sportiv Ovidio Running, echipa UOC a participat, în Piazza Garibaldi, la o sesiune de prezentare a instituţiei noastre şi a activităţilor desfăşurate, până în prezent, în cadrul proiectului SCORE.
Ajuns la cea de-a şasea ediţie în Italia, Ovidio Running s-a desfăşurat în data de 17 septembrie şi a inclus trei tipuri de curse: una competitivă pentru sportivii antrenaţi, o cursă dedicată tinerilor participanţi şi o plimbare sportivă necompetitivă deschisă tuturor. Manifestarea îşi propune să implice cât mai multe persoane, indiferent de nivelul lor de calificare sau vârstă, promovând un stil de viaţă activ şi creând un mediu incluziv şi plăcut pentru toţi participanţii.
Următoarea ediţie va avea loc pe data de 5 noiembrie, în Grecia”, a precizat conf. univ. dr. Cristian Popa, managerul proiectului din partea UOC.
La cursa competitivă, s-au făcut remarcaţi şi studenţii UOC, care au obţinut următoarele rezultate: Antonia Bodnariuc - locul IV la general, profesionişti feminin; Andrei Sterea - locul II la categoria de vârstă 16-22 ani, profesionişti masculin; Alexandru Toader - locul V la categoria de vârstă 16-22 ani, profesionişti masculin. 
Taguri
Articolul anterior Acțiuni de prevenire a abandonului școlar, la Medgidia
Articolul următor Constănțean dispărut de acasă de aproape o săptămână, căutat de familie și Poliție

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei