Vineri, 05 Iunie 2026

Succes important pentru CSU Neptun, în lupta pentru locul secund

de Mihai CHELEȘ Vineri, 09 Martie 2018 217 1 min citire
Succes important pentru CSU Neptun, în lupta pentru locul secund
Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanța s-a impus, miercuri, în deplasare, pe terenul celor de la HC Piatra Neamț, scor 23-22 (12-12), într-o partidă din etapa a XXlll-a a Diviziei A, Seria A.
O victorie foarte importantă pentru constănțencele antrenate de Ionuț Pușcașu și Lăcrămioara Ilie, împotriva uneia dintre contracandidatele la locul secund ce duce la baraj. Nu a fost singura veste bună din tabăra "universitarelor". În al doilea derby al etapei, Dinamo București (locul 7) a reușit să o învingă pe CSU Știința București, scor 27-25 (16-10), fapt ce a permis celor de la CSU Neptun Constanța să-și consolideze locul secund și să stabilească un ecart de cinci puncte față de ocupanta locului trei, CSU Știința București. 
În lupta pentru obținerea locului secund, CSU Neptun mai are de susținut șase partide: acasă cu ACS CNOT Iași (locul 10), CSS Tulcea (locul 6) și CSM ll București (locul 5), și în deplasare cu Danubius Călărași (locul 13),  HC Activ CSO Plopeni (locul 11) și  Știința București (locul 3). 
Primul test din cele șase este programat sâmbătă, 10 martie, de la ora 14, în Sala Sporturilor.
Clasament: 1. SCM Gloria Buzău (63 puncte), 2. CSU Neptun Constanța (51 p), 3. CSU Știința București (46 p), 4. HCF Piatra Neamț (45 p).
Taguri
Articolul anterior Constănțeanca Olga Didilescu, premiată de către Federația Internațională de Gimnastică
Articolul următor "Lumea a început să înțeleagă că Liviu Dragnea și PSD sunt o carte necâștigătoare"

Comentează știrea

Dan
9 martie 2018
Program Neptun

Sase partide...plus restanta de acasa cu sc.181 Bucuresti, care se va juca pe 14 martie, la ora 14:00, la Sala Sporturilor... (adica, 4 acasa si 3 afara, total 7!).

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei