Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Șumudică rămâne antrenorul Farului, Marcel Lică nu mai vine președinte

de Marian BOCAI Marţi, 06 Octombrie 2009 1491 2 min citire
Șumudică rămâne antrenorul Farului, Marcel Lică nu mai vine președinte
Ieri, în urma unei discuții cu jucătorii, patronul Giani Nedelcu a hotărât să-l readucă pe Șumi pe banca tehnică a Farului. Clubul se află însă în continuare în căutarea unui președinte, după ce Marcel Lică nu a fost instalat în acest post.
Patronul FC Farul, Giani Nedelcu, a avut ieri o ședință de o oră cu jucătorii în vestiar, la capătul căreia "marinarii" au acceptat să iasă la antrenament, după ce li s-a promis că, până joi, vor fi achitate toate restanțele financiare. Totodată, fotbaliștii au obținut readucerea pe banca tehnică a lui Marius Șumudică, tehnician care fusese demis duminică. Meciul de la Botoșani și evenimentele care au urmat i-au cauzat lui Marius Șumudică unele probleme de sănătate, care au necesitat deplasarea la spital, pentru investigații și tratament.
"S-au pus toate lucrurile la punct. Până joi, se rezolvă și problemele financiare, iar noi, de câte ori am promis că dăm un leuț, l-am dat. Jucătorii au fost alături de Șumudică. Au spus că nu el a greșit. Am căzut de acord cu ei ca Marius să rămână antrenor. Băieții și-au luat angajamentul că, de acum încolo, își vor da viața pe teren", a declarat Giani Nedelcu.
Căpitanul de la Botoșani, Vasilică Cristocea, a confirmat că problema financiară e pe cale de rezolvare. "Ni s-a promis că, în 2-3 zile, se vor achita toate restanțele către jucători, să fim la zi. În aceste condiții, problema promovării va rămâne în exclusivitate a echipei. Totul va depinde numai de jucători. Sperăm să nu mai facem pași greșiți", a arătat Cristocea.
Dacă "marinarii" au primit asigurări că banii vor veni zilele acestea, iar problema antrenorului și-a găsit rezolvarea, mai rămâne de găsit un președinte, după ce Mircea Crainiciuc a fost demis, iar Marcel Lică nu a fost instalat, ieri, în acest post.
Duminică, Giani Nedelcu anunțase că "Marcel Lică va fi noul președinte, am bătut palma", dar, ieri, sosirea fostului vicepreședinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor a căzut. Prima condiție pentru realizarea mutării era ca Lică să obțină acceptul actualului său club, Metalul Constanța, lucru care, a declarat Lică, nu s-a realizat. "Patronul meu, Valentin Șurghie, nu a fost de acord cu transferul la Farul. Respect această decizie și mă conformez, pentru că-l respect foarte mult pe domnul Șurghie", a spus Lică, pentru "Cuget Liber".
"Cu Marcel Lică am discutat ieri (n.n. - duminică) de două ori, am venit la Constanța pentru tratative. Noi îl și vedeam președinte, nu ne așteptam să nu poată pleca de la Metalul. Nu vrea să-și bată joc de acel om, care i-a întins mâna înaintea noastră. Acum, trebuie să găsim pe altcineva pentru postul de președinte", a spus Giani Nedelcu.
Taguri
Articolul anterior Strivit de o grindă de două tone, pe șantierul "Polus Center", din Constanța
Articolul următor "Nu sunt restanțe foarte mari la Farul"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei