Președintele FIFA, Joseph Blatter, a declarat, ieri, că este trist și dezamăgit, din cauza violențelor din Egipt soldate cu cel puțin 74 de morți și s-a arătat șocat de această catastrofă, precizând că este o zi neagră pentru fotbalul mondial, informează site-ul oficial al forului mondial de fotbal.
- Publicitate -
"Sunt foarte șocat și trist după ce am văzut că numeroși suporteri au murit sau au fost răniți după un meci la Port Said, în Egipt. Gândurile mele sunt alături de familiile celor care și-au pierdut viața. Este o zi neagră pentru fotbalul din toată lumea. O astfel de situație catastrofală este inimaginabilă și nu ar trebui să se întâmple", a afirmat Blatter.
Potrivit Mediafax, televiziunea de stat egipteană a difuzat imagini ale haosului de pe stadion, cu suporteri alergând în toate direcțiile, iar pe internet circulă fotografii cu fotbaliști însângerați. Incidentele au izbucnit după ce arbitrul a fluierat finalul meciului în care Al-Masry a făcut-o pe Al-Ahly să înregistreze prima sa înfrângere din acest sezon, scor 1-3, în etapa a XVII-a campionatului egiptean. Sute de fani ai echipei Al-Masry din Port Said au invadat terenul și au început să arunce cu pietre și cu sticle spre suporterii lui Al-Ahly. În urma incidentelor, poliția egipteană a operat 47 de arestări.
Cristian PAHOMIE