Perechea Horia Tecău (România) / Robert Lindstedt (Suedia) participă, săptămâna aceasta, la turneul Masters Series de la Cincinnati (Ohio, SUA), competiție în care organizatorii oferă premii în valoare totală de 2,6 milioane de dolari.
- Publicitate -
Desemnați capi de serie nr. 6, tenismanul constănțean și partenerul său sunt acceptați direct în optimi de finală, fază în care îi vor întâlni pe învingătorii din partida Tomas Berdych / Radek Stepanek (Cehia) - Nicolas Almagro / Pablo Andujar (Spania).
Pentru prezența pe tabloul principal, Tecău și Lindstedt au asigurați 10.000 de dolari și 90 de puncte ATP.
Finala se va disputa duminică, 21 august, pe suprafață rapidă.