Cuplul Horia Tecău / Robert Lindstedt (România / Suedia), cap de serie numărul 3, a abandonat, ieri, partida cu perechea Marin Cilici / Marcelo Melo (Croația / Brazilia), din turul doi al turneului Masters 1.000 de la Paris. Decizia a fost luată după ce coechipierul constănțeanului, Lindstedt a suferit o accidentare și nu a mai putut continua.
- Publicitate -
Tecău și Lindstedt, care s-au retras la scorul de 6-3, 3-2, în favoarea adversarilor, au fost admiși direct în manșa secundă.
Ei vor primi un cec în valoare totală de 9.290 de euro și 90 de puncte ATP.
"Astăzi (n.r. - ieri) am jucat primul meci de la Paris. În setul doi, Robert s-a accidentat și am hotărât că cel mai bine este să ne retragem. Dacă am fi continuat, accidentarea lui risca să se agraveze. Sperăm să-și revină cât mai repede și să jucăm Turneul Campionilor la capacitate maximă", a spus Tecău pe pagina sa de Facebook.