Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Tenis de masă / Elizabeta Samara și Daniela Dodean-Monteiro, calificate în optimi la Mondiale

de Cuget Liber Vineri, 02 Iunie 2017 104 1 min citire
Tenis de masă / Elizabeta Samara și Daniela Dodean-Monteiro, calificate în optimi la Mondiale
Jucătoarele române Elizabeta Samara și Daniela Dodean-Monteiro s-au calificat, joi, în optimile de finală ale probei feminine de simplu din cadrul Campionatelor Mondiale individuale de tenis de masă de la Dusseldorf (Germania).
Samara a reușit o performanță remarcabilă, învingând-o în turul al treilea pe japoneza Hitomi Sato, numărul 10 mondial, cu 4-3 (5-11, 8-11, 11-7, 11-8, 4-11, 11-8, 11-8).
Samara, fostă campioană europeană, acum numărul 31 în lume, a fost condusă cu 2-0 și 3-2 la seturi, dar a reușit să întoarcă soarta meciului și să obțină calificarea.
''Nu am simțit mingea așa bine la început. (...) Am avut o combinație bună de spin și accelerare. Ea a făcut multe greșeli azi, am știut acest lucru și îl așteptam'', a declarat Samara, citată de site-ul federației internaționale.
Samara și-a găsit ritmul la timp, câștigând unul dintre cele mai lungi meciuri pe care le-a jucat în ultima vreme, mai ales după ce a fost operată la genunchi, la începutul anului, mai notează sursa citată.
Daniela Monteiro-Dodean a trecut de Jia Liu cu 4-1 (11-3, 113-11, 11-8, 8-11, 11-9), răzbunând astfel eliminarea colegei sale Bernadette Szocs în faza anterioară de către jucătoarea austriacă de origine chineză.
În optimi, Elizabeta Samara va întâlni o altă reprezentantă a Japoniei, Kasumi Ishikawa, în timp ce Daniela Monteiro-Dodean va avea un meci foarte greu cu chinezoaica Meng Chen.
Taguri
Articolul anterior Ce decizie a luat Ministrul Agriculturii în privința aplicării legii risipei alimentare
Articolul următor Ambulanța Constanța, solicitată la maximum

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei