Deşi şi-a încheiat deja sezonul competiţional, intrând în vacanţă după US Open, jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep se menţine pe locul nouă în clasamentul WTA, dat publicităţii luni, 10 octombrie.
- Publicitate -
Alte patru jucătoare din România se regăsesc în Top 100: Irina Camelia Begu - locul 34, Sorana Cîrstea - locul 40, Ana Bogdan - locul 46, Jaqueline Cristian - locul 83.
Top 5 WTA la simplu
1. Iga Swiatek (Polonia; 10.485 puncte)
2. Ons Jabeur (Tunisia; 4.885 p)
3. Anett Kontaveit (Estonia; 4.010 p)
4. Paula Badosa (Spania; 3.934 p)
5. Arina Sabalenka (Belarus; 3.470 p).
La dublu, România are patru reprezentante în Top 100: Monica Niculescu - locul 52, Irina Bara - locul 72, Elena Gabriela Ruse - locul 82 şi Raluca Olaru - locul 99.
Foto: Facebook / Simona Halep