Duminică, 07 Iunie 2026

Tenis / Fără românce la Australian Open, în proba de simplu. Irina Begu, eliminată de Laura Siegemund

de Sorin MIHALACHE Joi, 19 Ianuarie 2023 183 < 1 min citire
Tenis / Fără românce la Australian Open, în proba de simplu. Irina Begu, eliminată de Laura Siegemund
Jucătoarea română de tenis Irina Begu (32 ani, 30 WTA, cap de serie nr. 27) a ratat calificarea în turul al treilea la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului care se desfăşoară, în această perioadă, pe terenurile de la Melbourne.
Joi, 19 ianuarie, românca a fost învinsă, în trei seturi, scor 7-5, 5-7, 3-6, de Laura Siegemund (Germania; 34 ani, 148 WTA), într-o partidă din runda a doua, care a durat aproape trei ore.
Pentru parcursul de la Aussie Open, Irina Begu s-a ales cu un cec de 158.850 de dolari australieni şi 45 de puncte WTA. Ea era ultima româncă rămasă în cursă la simplu, după ce Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig au fost eliminate din primul tur.
Irina Begu va evolua şi la dublu, alături de americanca Shelby Rogers, iar în primul tur le vor înfrunta pe Gabriela Dabrowski (Canada) şi Giuliana Olmos (Mexic), favoritele nr. 3.
Foto: digisport.ro / Profimedia 
Taguri
Articolul anterior Ofiţer din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, reţinut după ce a împuşcat un câine
Articolul următor Șef nou la Secția 4 Poliție din Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei