Jucătoarea română de tenis Elena Gabriela Ruse (24 ani, 59 WTA) s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), competiţie în care organizatorii oferă premii în valoare totală de 768.680 de dolari.
- Publicitate -
Venită din calificări, românca a învins-o, marţi, 15 februarie, în trei seturi, scor 6-3, 5-7, 6-4, pe Paula Badosa (Spania; 5 WTA, cap de serie nr. 3), după o partidă care a durat două ore şi 32 de minute.
Elena Gabriela Ruse a reuşit astfel prima sa victorie în faţa unei adversare din Top 10 WTA. Ea şi-a asigurat un cec de 9.000 de dolari şi 80 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe constănţeanca Simona Halep (30 ani, 23 WTA), care a dispus în runda inaugurală de americanca Alison Riske, scor 6-2, 6-4.
Foto: eurosport.ro / Eurosport