Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Tenis: Irina Begu, calificată în turul al doilea la Australian Open

de Cuget Liber Luni, 15 Ianuarie 2018 126 2 min citire
Tenis: Irina Begu, calificată în turul al doilea la Australian Open
Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în runda a doua a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, după ce a învins-o, luni, pe rusoaica Ekaterina Makarova, cap de serie numărul 31, cu 3-6, 6-4, 8-6.
Irina Begu (27 ani, 40 WTA) s-a impus la capătul unui meci care a durat trei ore și un minut. Fiecare jucătoare a avut câte 2 ași și 5 duble greșeli, Makarova a avut mai multe lovituri direct câștigătoare (30-22), dar a comis și mai multe erori neforțate.
Begu are acum 2-1 în meciurile directe cu Makarova (29 ani, 33 WTA). Begu a câștigat cu 6-4, 6-4 în 2014 în optimi la Moscova, iar Makarova a învins în 2015 în sferturi la Washington, cu 6-4, 2-6, 6-1.
Românca și-a asigurat un cec de 80.000 de dolari australieni și 70 de puncte WTA. În turul secund, Begu o va înfrunta pe croata Petra Martic, victorioasă cu 7-6 (5), 6-3. Martic a obținut victoria, cu 6-4, 4-6, 6-3 în singurul meci direct, din 2012, în Fed Cup, în Israel, transmite Agerpres.ro.
Monica Niculescu (30 ani, 85 WTA) a fost învinsă de germanca Mona Barthel (27 ani, 52 WTA), luni, cu 6-4, 7-5, în primul tur. Barthel s-a impus într-o oră și 49 minute.
Monica a avut un as și a făcut 6 duble greșeli, în timp ce Barthel a reușit 2 ași și 5 duble greșeli, dar a adunat mai multe mingi direct câștigătoare, 36-18.
Barthel are 3-1 la meciurile directe acum, după ce s-a mai impus în 2013 în primul tur la Wimbledon, cu 6-3, 4-6, 7-5, și în 2014, în optimi la Luxemburg, cu 0-6, 7-5, 6-3. Monica a învins în 2014 la Hobart, în optimi, cu 7-6 (5), 6-1.
Niculescu va primi pentru participare un cec de 50.000 de dolari australieni și 10 puncte WTA.
Tot luni va juca în primul tur Mihaela Buzărnescu, împotriva danezei Caroline Wozniacki, a doua favorită. Pe tabloul principal se mai află trei românce, Simona Halep, principala favorită, care o va înfrunta pe australianca Destanee Aiava, Sorana Cîstea, care va evolua contra kazahei Zarina Dias, și Ana Bogdan, care o va întâlni pe Kristina Mladenovic (Franța).
Taguri
Articolul anterior Victor Socaciu, audiat la DIICOT în dosarul medicului Lucan
Articolul următor Astăzi este "cea mai tristă zi din an"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei