Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Tenis / Irina Begu s-a calificat în optimile turneului WTA de la Istanbul

de Cuget Liber Marţi, 25 Aprilie 2017 135 1 min citire
Tenis / Irina Begu s-a calificat în optimile turneului WTA de la Istanbul
Jucătoarea română de tenis Irina Begu, a treia favorită, s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului WTA de la Istanbul, dotat cu premii totale de 2326.750 dolari, după ce a dispus cu 1-6, 6-1, 7-5 de germanca Tatjana Maria.Begu (26 ani, 33 WTA) s-a impus după două ore și 14 minute în fața unei adversare de 29 de ani, care ocupă locul 103 în ierarhia mondială, românca având două reveniri spectaculoase.
Irina a pierdut fără drept de apel primul set, cu 1-6, dar l-a luat pe al doilea cu același scor. În setul al treilea, Begu, care a adus duminică punctul decisiv în victoria României în Fed Cup (3-2 cu Marea Britanie), a fost condusă cu 4-1, dar a revenit și a egalat, 4-4. Maria a preluat din nou conducerea, cu 5-4, Begu a egalat, iar apoi a reușit un break, încheind setul cu 7-5.
Begu și-a asigurat un cec de 3.400 de dolari și 30 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe câștigătoarea dintre Kirsten Flipkens (Belgia) și Kristina Kucova (Slovacia).
Tot marți, Sorana Cîrstea, a cincea favorită, a trecut de Fiona Ferro (Franța) cu 6-3, 6-1.
La dublu, Alexandra Cadanțu și suedeza Cornelia Lister au fost întrecute în primul tur de perechea Timea Babos (Ungaria)/Cagla Buyukakcay (Turcia), cu 6-2, 6-1. Babos și Buyukakcay vor juca în sferturi cu perechea româno-columbiană Andreea Mitu/Mariana Duque-Marino.
Cadanțu (venită din calificări) va juca în primul tur la simplu, miercuri, cu japoneza Nao Hibino.
Taguri
Articolul anterior Cum poate fi stopată căderea părului. "Nu există un tratament standard pentru alopecie"
Articolul următor HC Dobrogea Sud, sigură de calificarea în cupele europene. "Orice victorie va fi un bonus!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei