Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Tenis / Monica Niculescu s-a calificat în optimile turneului WTA de la Limoges

de Cuget Liber Luni, 06 Noiembrie 2017 96 1 min citire
Tenis / Monica Niculescu s-a calificat în optimile turneului WTA de la Limoges
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA de la Limoges (Franța), dotat cu premii totale de 115.000 dolari, după ce a învins-o pe compatrioata sa Alexandra Dulgheru cu 6-3, 7-5.Niculescu (30 ani, 100 WTA), a cincea favorită a turneului, s-a impus după exact două ore de joc, transmite Agerpres.ro.
Monica are acum 4-1 în meciurile directe cu Dulgheru (28 ani, 193 WTA), pe care a mai învins-o în 2010 în sferturi la Tașkent, cu 7-6 (5), 2-6, 6-3, în 2011 în turul secund la US Open, cu 6-3, 6-0, și în 2014 în turul al doilea la Madrid, cu 7-5, 7-5. Alexandra a obținut singura victorie în urmă cu zece ani, la un turneu futures la București, în optimi, cu 7-6 (5), 2-6, 6-1.
Niculescu și-a asigurat un cec de 1.613 euro și 15 puncte WTA.
În optimi, Monica o va înfrunta pe Elena-Gabriela Ruse, jucătoare venită din calificări. Ruse (20 ani, 265 WTA) a dispus în primul tur de Viktoria Kuzmova (Slovacia), cu 6-2, 6-2. Gabriela Ruse și-a asigurat un cec de 1.613 euro și 21 de puncte WTA.
Pe tabloul de simplu se mai află și Alexandra Cadanțu, care o va înfrunta în primul tur pe rusoaica Polina Monova.
La dublu, Alexandra Cadanțu și Monica Niculescu, favoritele numărul doi, vor juca luni contra franțuzoaicelor Manon Arcangioli/Sherazad Reix.
Taguri
Articolul anterior Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, sărbătoriți de creștini ortodocși
Articolul următor Ministrul finanțelor susține că modificarea Codului fiscal va fi aprobată miercuri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei