Perechea Monica Niculescu (România) / Vera Zvonareva (Rusia) a câştigat finala probei de dublu din cadrul turneului WTA 125 de la Limoges (Franţa), competiţie dotată cu premii în valoare totală de 115.000 de dolari.
- Publicitate -
Principale favorite la titlu, românca şi partenera sa au învins, în ultimul act, în două seturi, scor 6-4, 6-4, cuplul francez Estelle Cascino / Jessika Ponchet, după o partidă care a durat o oră şi 29 de minute.
Pentru titlul cucerit, Monica Niculescu şi Vera Zvonareva au primit un cec de 4.840 de euro şi 160 de puncte WTA la dublu.
Foto: Facebook / Monica Niculescu / Open BLS de Limoges