Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Tenis / Rafael Nadal a câștigat turneul demonstrativ de la Abu Dhabi

de Cuget Liber Duminică, 03 Ianuarie 2016 100 < 1 min citire
Tenis / Rafael Nadal a câștigat turneul demonstrativ de la Abu Dhabi
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 5 mondial, a câștigat turneul demonstrativ de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), pentru a treia oară în cariera sa, învingându-l în finală, cu 7-6 (7/2), 6-3, pe canadianul Milos Raonic (nr.4), transmite Agerpres.ro.
"Sper ca acesta să fie primul pas în drumul către succese mai importante", a declarat Nadal, recompensat cu un cec în valoare de 250.000 de dolari pentru această victorie.
Jucătorul iberic, care s-a mai impus în 2010 și 2011 în acest turneu de pregătire în vederea noului sezon, îi succede în palmares britanicului Andy Murray, absent anul acesta de la Abu Dhabi.
În meciul pentru locul 3, spaniolul David Ferrer a dispus cu 6-7 (1/7), 6-4, 10-8 de elvețianul Stanislas Wawrinka.
Sezonul 2016 din circuitul profesionist masculin va debuta oficial luni, cu turneele de la Doha (Qatar), Chennai (India) și Brisbane (Australia).
Taguri
Articolul anterior Vrancea / Primul cutremur produs în acest an.Vezi ce magnitudine a avut
Articolul următor Aglomerație pe DN1. Coloane în mai multe zone pe DN 1 și circulație cu viteză redusă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei