Tenismanul elvețian Roger Federer, numărul 2 mondial, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP de la Halle (Germania), învingându-l în două seturi, 6-3, 7-5, pe letonul Ernest Gulbis, într-o partidă disputată miercuri, potrivit Agerpres.ro.
- Publicitate -
Campionul din țara cantoanelor, deținătorul titlului și principalul favorit al acestei competiții pe iarbă, dotată cu premii în valoare de 1.574.640 euro, pe care a câștigat-o de șapte ori în cariera sa, îl va înfrunta în turul următor pe germanul Florian Mayer, care a trecut la rândul său, cu 6-3, 7-6 (7/4) de americanul Steve Johnson.
În vârstă de 33 ani, Roger Federer are în palmares 85 de trofee cucerite în circuitul ATP, între care 17 de Mare Șlem, iar acum speră să obțină al patrulea său titlu din acest sezon, după cele de la Brisbane, Dubai și Istanbul, înaintea startului turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, unde deține recordul de succese din era open (7).
Rezultate înregistrate miercuri (turul 2):
Florian Mayer (Germania) — Steve Johnson (SUA) 6-3, 7-6 (7/4)
Tomas Berdych (Cehia/N.3) — Borna Coric (Croația) 6-3, 6-2
Ivo Karlovic (Croația/N.8) — Alexander Zverev (Germania) 6-7 (5/7), 6-3, 6-3
Roger Federer (Elveția) — Ernests Gulbis (Letonia) 6-3, 7-5.