Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea (31 ani, 39 WTA) a ratat calificarea în turul trei la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, care se dispută, în această perioadă, pe celebra arenă de la Flushing Meadows (New York; SUA).
- Publicitate -
În turul secund, Sorana Cîrstea a fost învinsă, scor 5-7, 2-6, de americanca Shelby Rogers (28 ani, 43 WTA), după o partidă care a durat o oră şi 36 de minute.
Sorana a avut minge de set la 5-4, a ratat-o, apoi jocul ei nu s-a mai legat.
Eliminată din competiţie, Sorana Cîrstea părăseşte US Open mai bogată cu 115.000 de dolari şi 70 de puncte WTA.
Constănţeanca Simona Halep a rămas singura româncă de pe tabloul principal la Flushing Meadows, urmând să joace, vineri, 3 septembrie, cu Elena Rîbakina (Kazahstan), în turul al treilea.
Foto: digi24.ro / Getty Images