CVM Tomis - Dinamo București, în DA1 de volei masculin Toate forțele concentrate pe campionat

de Sorin MIHALACHE Sâmbătă, 02 Februarie 2008 435
Eliminată din cupele europene, echipa CVM Tomis se va concentra de acum înainte doar asupra celorlalte obiective rămase: câștigarea campionatului și a Cupei României. Cum cele două înfrângeri consecutive din principala întrecere internă, suferite contra Stelei și Buzăului, au provocat supărare în tabăra constănțeană, voleibaliștii antrenați de canadianul Stelio De Rocco își doresc să reintre pe culoarul victoriei. Prima ocazie o au chiar duminică, 3 februarie, când, de la ora 17, la Sala Sporturilor, vor primi replica celor de la Dinamo, în etapa a cincea a returului. Tomisul ocupă locul doi în DA1, bucu-reștenii, poziția a treia, ambele formații au același număr de puncte (26), astfel încât se anunță o încleștare de zile mari. Litera regulamentului va fi aplicată de brigada Mateizer / Cristea.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei