Atleții veterani Traian Petcu și Veronica Negreanu au încheiat pe prima poziție probele de 4 kilometri masculin, categoria +80 de ani, respectiv 4 kilometri feminin, categoria +75 de ani din cadrul Crosului Unirii, competiție desfășurată, zilele trecute, la Alba Iulia.
- Publicitate -
"A fost un concurs bine organizat, la care au participat peste 200 de sportivi de toate vârstele, copii, elevi, studenți, adulți 40-80 de ani, din București, Brașov, Constanța, Pitești, Deva, Târgu Lăpuș, Baia Mare, Zalău, Mediaș, Drăgășani, Turda și Alba Iulia. Consider că această a 39-a ediție a Crosului Unirii a fost o reușită din toate punctele de vedere și sunt bucuros că atât eu, cât și Veronica Negreanu ne-am clasat pe locul întâi. La finalul concursului, sportivii care au urcat pe podium au primit cupe, plachete și diplome", a declarat, pentru "Cuget Liber", profesorul Petcu.