Fundașul stânga Bogdan Vătăjelu s-a despărțit de CS Universitatea Craiova și a semnat cu vicecampioana Cehiei, Sparta Praga, a anunțat, ieri, site-ul oficial al clubului oltean.
- Publicitate -
În vârstă de 23 de ani, Vătăjelu a sosit în Bănie de la Metalul Reșița, în iarna lui 2014. Fundașul a contribuit la revenirea Științei pe prima scenă a fotbalului românesc, iar în ultimele trei sezoane, a fost cel mai folosit jucător al Craiovei. Din sezonul 2016-2017, el a preluat banderola de căpitan al Universității și a fost integralist în toate partidele din actuala stagiune.
"Universitatea anunță că niciun alt jucător nu va mai părăsi clubul în acest mercato, politica Științei fiind aceea de a transfera maxim un jucător pe an", informează site-ul Universității Craiova.
Sparta Praga, cea mai titrată echipă a Cehiei, a fost eliminată în acest sezon de Steaua în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, însă a reușit calificarea în 16-imile de finală ale Europa League, unde va întâlni pe FC Rostov (Rusia). Formația este în acest moment pe locul 3 în campionatul Cehiei.