Joi, 04 Iunie 2026

Transferul lui Cristocea la Farul a picat

de Marian BOCAI Joi, 26 Februarie 2009 847 2 min citire
Fostul jucător al Stelei a venit ieri dimineață la clubul constănțean pentru a-și negocia contractul, însă cele două părți nu s-au pus de acord asupra termenilor înțelegerii.
Cristocea a avut o primă rundă de negocieri cu Farul în cantonamentul din Antalya, unde, timp de o săptămână, s-a pregătit cu "rechinii" și a și jucat în două partide amicale.
A rămas apoi să-și rezolve situația de la Steaua, iar marți seară a ajuns la o înțelegere cu clubul din Ghencea pentru rezilierea contractului. Vasilică a devenit astfel jucător liber, iar ieri dimineață s-a prezentat la Farul ca să-și discute contractul cu gruparea constănțeană. Cele două părți nu au căzut însă de acord, transferul picând.
"Am tratat astăzi (n.n. - ieri) cu oficialii Farului, dar nu ne-am înțeles asupra anumitor condiții. Cred că, în câteva zile, voi da curs unei variante din Germania. Aș accepta chiar și o echipă din liga secundă", a declarat Cristocea.
Oficialii "rechinilor" l-au achiziționat în schimb pe fundașul stânga sârb Branislav Vukomanovic (27 ani), care a semnat marți seară un contract pe doi ani și jumătate.
Ieri, Farul a făcut demersurile necesare pentru a obține certificatul internațional de transfer, pentru ca astăzi să poată înregistra contractul jucătorului, iar Brane să aibă drept de joc pentru sâmbătă. Tot astăzi, vor fi înregistrate și celelalte transferuri ale Farului.
Vukomanovic va purta numărul 5 pe tricou, cel pe care l-a avut Șchiopu. Restul numelor noi vor avea numerele: Pahor - 6, Pantelie - 8, Mățel - 77, Larie - 11 și Nanu - 14.
Antrenorul principal Ion Marin consideră partida de debut a Farului în retur, cea cu Gloria Buzău, de sâmbătă (ora 17, netelevizată), de la Constanța, drept cea mai importantă a "rechinilor" din partea a doua a Ligii 1.
"Așa cum am încheiat turul, tot așa începem și returul, cu un meci de șase puncte, împotriva unei contracandidate la evitarea retrogradării. În ultimele etape, se vehicula ideea retragerii Gloriei din campionat, dar iată că buzoienii au găsit resurse să-și întregească lotul. E o formație cu atât mai periculoasă cu cât are mulți jucători pe care nu-i cunoaștem foarte bine. Noi încercăm să reconstruim echipa din mers, să îmbinăm armonios elanul și dorința tinerilor jucători cu experiența celorlalți. Sperăm ca, sâmbătă, publicul să fie alături de Farul în număr mare și să ne poarte spre victorie", a declarat "Săpăligă", pentru "Cuget Liber".
Biletele la meci costă 5 lei (la peluze) și 10 lei (la tribunele 1 și 2).
Altfel, astăzi se discută recursul depus de atacantul Daniel Florea împotriva hotărârii Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor a FRF prin care "Gică Fentă" nu a fost declarat jucător liber de contract.
Taguri
Articolul anterior Consilieri "castrați"
Articolul următor Concurs cu premii pe site-ul oficial al Farului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei