În perioada 25-30 august, în dojo-ul Academy Hotel, din staţiunea Venus, s-a desfășurat stagiul internaţional de judo organizat de Clubul sportiv Pantheon Constanța.
- Publicitate -
La acest eveniment, s-au înscris peste 350 de sportivi din România, Republica Moldova, Armenia, Marea Britanie, Bulgaria, Serbia și Ucraina.
Invitații speciali din acest an au fost Florin Lascău, din parte Federației Internaţionale de Judo, și Sensei Eiji Kikuchi, din Japonia.
Clubul Sportiv Marina Constanța a participat cu următorii sportivi: Zenovei Mariamia, Stan Rebeca, Macovei Maria, Baraș Ingrid, Enache Albert, Sava Robert, Bălan Robert, Tănase Iustin, Robert Andrei, Gheorghe Ianis şi Vlad Banu.
Stagiul a culminat cu Black Sea Judo Cup, concurs la care CS Marina Constanţa a înscris trei sportivi. Ianis Gheorghe s-a clasat pe locul întâi şi a cucerit medalia de aur, în timp ce Robert Andrei şi Vlad Banu şi-au adjudecat medaliile de argint.
Antrenorul sportivilor de la CS Marina este Timur Gelal.