Duminică, 07 Iunie 2026

Tricolorele revin la Cluj pentru meciul cu Italia, din Billie Jean King Cup

de Sorin MIHALACHE Vineri, 19 Februarie 2021 543 1 min citire
Tricolorele revin la Cluj pentru meciul cu Italia, din Billie Jean King Cup
Foto: Federaţia Română de Tenis / frt.ro
Federația Română de Tenis a anunțat gazda întâlnirii din Billie Jean King Cup by BNP Paribas, noul nume sub care se desfășoară Fed Cup, dintre România și Italia, din 16 și 17 aprilie 2021, contând pentru play-off-ul Grupei Mondiale.
Astfel, pentru acest meci, echipa României revine în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, cea care a găzduit, până acum, alte importante întâlniri ale echipei noastre de Fed Cup, în 2016, cu Cehia și Germania, în 2018, cu Canada și Elveția, și în 2020, cu Rusia.
„Le așteptăm din nou «acasă», în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, pe fetele extraordinare din echipa de Fed Cup a României. Va fi pentru a şasea oară în ultimii cinci ani când găzduim această competiție de nivel înalt, acum sub numele Billie Jean King Cup.
Ne pregătim, așadar, de noi meciuri de tenis memorabile la Cluj și sperăm să putem susține naționala cu toată forța noastră chiar din tribune! Hai România!”, a transmis primarul Clujului, Emil Boc.
Această întâlnire cu Italia a fost programată, inițial, în 17 și 18 aprilie 2020, dar, în actualul context al pandemiei Covid-19, s-a decis reprogramarea ei.
Echipa care va câștiga această întâlnire va juca în continuare în Grupa Mondială a Billie Jean King Cup by BNP Paribas. 
Taguri
Articolul anterior HOROSCOPUL ZILEI. Ce prezic astrele
Articolul următor Din secretele adâncurilor. Scafandrul care a descoperit hidroavioanele și a ajutat un delfin să nască

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei