Vineri, 05 Iunie 2026

Campionatele Europene de tenis de masă - juniori Tricolorii, sfert-finaliști. Cristi Pletea, în formă de zile mari

de Cuget Liber Joi, 19 Iulie 2018 186 1 min citire
Tricolorii, sfert-finaliști. Cristi Pletea, în formă de zile mari
Echipele de juniori, junioare și cadete ale României s-au calificat în sferturile de finală ale Campionatelor Europene de tenis de masă de la Cluj-Napoca. 
La junioare, România a dispus de Cehia, scor 3-0, prin punctele obținute de Andreea Dragoman (3-0 cu Anezka Ilcikova), Tania Plăian (3-1 cu Zdena Blaskova) și Andreea Hudușan (3-1 cu Gabriela Stepanova). În sferturi, tricolorele vor înfrunta echipa Serbiei. 
Juniorii au trecut de Spania în optimi cu 3-1, grație victoriilor obținute de constănțeanul Cristian Pletea (3-1 cu Alberto Lillo și 3-0 cu Francisco Ruiz) și Rareș Șipoș (3-0 cu F. Ruiz). Punctul ibericilor a fost adus de Marc Gutierrez (3-0 cu Dragoș Oprea). În sferturi, tricolorii vor da piept cu Belgia. 
Cadetele s-au impus cu 3-0 în fața Ucrainei, Luciana Mitrofan învingând-o pe Iolanta Ievtodii cu 3-1, constănțeanca Elena Zaharia pe Alina Vidrucenko, scor 3-1, în timp ce, la dublu, Zaharia și Mitrofan au trecut de Ievtodii și Vasilisa Kanunikova cu 3-2. În sferturi, România va întâlni echipa Poloniei. 
La cadeți, România a trecut în play-off 2 de Irlanda cu 3-0, Andrei Tomică impunându-se cu 3-0 în fața lui Thomas Joyce, Darius Movileanu învingându-l pe Art McLaughlin cu 3-1, iar la dublu, Tomică și Movileanu au trecut de cei doi irlandezi cu 3-0. 
În optimi, România a fost învinsă de Belgia, scor 0-3: Tomică a cedat cu 1-3 în fața lui Nicolas Degros, Movileanu a pierdut cu 0-3 disputa cu Adrian Rassenfosse, iar la dublu, Iulian și Dragoș Chiriță au cedat cu 0-3 în fața perechii Degros/Rassenfosse.
Taguri
Articolul anterior Explozie de energie! BC Athletic, demonstrație de baschet
Articolul următor CS Phoenix, pe primul loc la Sport Arena Streetball București

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei