Un turneu de fotbal s-a desfășurat, marți, între mai multe penitenciare din țară. Potrivit B1.ro, Gică Popescu, înternaționalul român care se află la un pas de eliberare, a condus de pe banca tehnică echipa Penitenciarului Jilava.
- Publicitate -
La turneu au participat, printre altele, echipele peniteniciarelor Poarta Albă, Giurgiu, Mărgeni, Ploiești, Rahova și Găești.
Toate meciurile au fost arbitrate de Ion Crăciunescu, fost președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor.
Instanța a admis luni cererea de eliberare a lui Gică Popescu. Însă, procurorii DNA fac recurs, ținând cont de faptul că în fața instanței spuneau că nu sunt îndeplinite condițiile de eliberare.
Popescu a fost condamnat în martie 2014 la trei ani, o lună și zece zile, în dosarul transferurilor ilegale de fotbaliști.