Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Un francez la cârma naționalei de rugby a României

de Mihai CHELEȘ Joi, 13 Septembrie 2018 238 1 min citire
Un francez  la cârma naționalei  de rugby a României
Francezul Thomas Lievremont este noul selecționer al naționalei de rugby a României, a anunțat, ieri, într-o conferință de presă, președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache. Fostul internațional îl înlocuiește pe galezul Lynn Howells.
Lievremont făcea parte din februarie din staff-ul tehnic al naționalei de rugby a României, fiind responsabil cu jocul de margine.
În vârstă de 44 de ani, Lievremont a fost internațional francez între 1996-2004 și a evoluat în campionatul din Hexagon la Perpignan (1996-2000), Biarritz (2000-2007) și Dax (2007-2008).
La finalul carierei de jucător a devenit antrenor, pregătind pe Dax, echipă pe care a promovat-o în Top 14 (prima ligă franceză) și Bayonne, iar în ultimii ani a fost antrenorul și managerul echipei naționale de U20 a Franței.
Ca jucător, Thomas Lievremont a fost de trei ori campion al Franței cu Biarritz (în 2002, 2005 și 2006) și a câștigat cu echipa Franței de trei ori Turneul celor Șase Națiuni, în 1998 și 2004 (Marele Șlem) și 2006, și a fost și vicecampion mondial cu echipa în 1996 Națiuni cu Franța și a fost de trei ori campion al Franței.
"Am avut un proces de selecție care s-a întins pe o perioadă destul de lungă, cu aplicații de la foarte mulți antrenori de valoare de la echipe puternice din rugby-ul mondial, chiar din partea câtorva antrenori români. În final, am luat decizia, împreună cu World Rugby, că Thomas este cel mai în măsură să câștige acest concurs pentru postul de antrenor principal al României", a declarat Alin Petrache. 
Taguri
Articolul anterior Un Arnăut pe saltea! A lăsat fotbalul pentru lupte, iar acum e prezent la Mondiale
Articolul următor Juniorii Academiei Hagi, învingători în meciurile internaționale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei