Unde ne trimitem copiii să facă sport

de Sorin MIHALACHE Marţi, 03 Noiembrie 2009 364
Kaiac-canoe Șansa le surâde elevilor care vor să calce pe urmele lui Ivan Patzaichin. CS Farul caută tinere talente pentru secția de kaiac-canoe, iar selecțiile se fac zilnic, atât dimineață, cât și după-amiaza, la baza nautică, amplasată în spatele Campusului Universitar. Sunt așteptați copii cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani, de pregătirea lor ocupându-se profesorii Maria, Ștefan și Gabriel Aftenie. Antrenamente se fac pe lacul Siutghiol, iar în perioada rece, în sală. Baschet CS Phoenix organizează acțiuni de selecție la disciplina baschet. Sunt așteptați copii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, care vor deveni componenți ai echipelor de baby-baschet și mini-baschet. Trialurile au loc la Școala nr. 29 (luni, miercuri, orele 18.00-19.30) și la Liceul teoretic "Lucian Blaga" (marți, joi, orele 18-19.30). Înscrieri se fac și la tel. 0734.201.676. Fotbal Clubul Sportiv Metalul selecționează copii cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani, care doresc să practice sportul rege - fotbalul. Selecțiile se desfășoară în fiecare zi, între orele 8.00-11.00 și 14.00-17.00, pe stadionul "Metalul" din Complexul Sportiv "Badea Cârțan". Clubul asigură condiții optime de pregătire, asistență medicală și sprijin în activitățile școlare. Lupte greco-romane Copiii care doresc să practice luptele greco-romane, o disciplină de mare tradiție a sportului românesc, pot veni să-și demonstreze calitățile în fața specialiștilor de la LPS "Nicolae Rotaru" CSS. Selecțiile au loc în zilele de luni, miercuri și vineri, între orele 18.00-20.00, la sala de sport a Colegiului Tehnic de Marină "Alexandru Ioan Cuza" (fostul Navrom), zona Poarta 6.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei