Vineri, 05 Iunie 2026

Unde ne trimitem copiii să facă sport

de Sorin MIHALACHE Luni, 15 Martie 2010 2038 1 min citire
Rugby
Elevii care doresc să fie componenți ai clasei cu program special de rugby de la Grupul Școlar "I. Gh. Duca" sunt așteptați, zilnic, între orele 10.00 și 14.00, la selecțiile de la CS CFR și de la Grupul Școlar "I. Gh. Duca". Înscrieri la trialuri se pot face și la telefoanele 0730.664.396 sau 0747.220.150.
Kaiac-canoe
Șansa le surâde elevilor care vor să calce pe urmele lui Ivan Patzaichin. CS Farul caută tinere talente pentru secția de kaiac-canoe, iar selecțiile se fac zilnic, atât dimineață, cât și după-amiaza, la baza nautică, amplasată în spatele Campusului Universitar. Sunt așteptați copii cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani, de pregătirea lor ocupându-se profesorii Maria, Ștefan și Gabriel Aftenie. Antrenamente se fac pe lacul Siutghiol, iar în perioada rece, în sală.
Șah
Pentru copiii pasionați de sportul minții, Palatul Copiilor a înființat cercul de șah. Juniorii sunt invitați în zilele de sâmbătă și duminică, dimineața, iar de pregătirea acestora, se ocupă profesorul Claudiu Iordache. Jucătorii avansați și seniorii pot fi legitimați la CS Sissa. Relații se pot obține la tel. 0770.295.995.
Fotbal
Clubul Sportiv Metalul selecțio-nează copii cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani, care doresc să practice sportul rege - fotbalul. Selecțiile se desfășoară în fiecare zi, între orele 8.00-11.00 și 14.00-17.00, pe stadionul "Metalul" din Complexul Sportiv "Badea Cârțan". Clubul asigură condiții optime de pregătire, asistență medicală și sprijin în activitățile școlare.
Taguri
Articolul anterior Consilierii PD-L din Medgidia critică proiectul de buget pe 2010
Articolul următor CVM Tomis i-a lăsat repetenți pe "studenții" de la Cluj

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei