A 52-a ediție a concursului internațional de yachting "Trofeul Tomis" s-a încheiat, zilele trecute, la Constanța, în Portul Tomis, acolo unde tinerii de la Știința Constanța au câștigat toate medaliile din competiția rezervată ambarcațiunilor de tip Cadet. Week-end-ul trecut, peste 100 de sportivi din șase țări s-au întrecut la Trofeul Tomis, concurs de ambarcațiuni Optimist, Zoom 8, Laser 4.7, Laser Radial, Laser Standard, Cadet și 470. În cadrul competiției de la clasa Cadet, Știința Constanța a ocupat podiumul în întregime. Iată clasamentul și câștigătorii: 1. Marcel Frangopol (echipaj - David Popescu), 2. Ștefan Andrei (echipaj - Alina Kalo), 3. Gabriel Răileanu (echipaj - Radu Noghy). Cea mai numeroasă clasă ca participare a fost la Optimist, unde s-au întrecut 53 de concurenți, iar primele două locuri au fost obținute de românii Ebru Bolat (YCRR) și Ion Vlad (Electrica Constanța), pe 3 clasându-se bulgarul Vangelov Dimitar (OMC Nessebar 2000). De asemenea, la Laser Standard, clubul constănțean Electrica a obținut aurul și argintul, prin Eduard Guță, respectiv Alex Stoica, ultimul loc de pe podium fiind ocupat de Zlatko Atanasov (OMC Nessebar). Iată și cele mai bune clasări române din proba Laser 4.7: locul 5 - Cosmin Băraru (Electrica Constanța), locul 7 - Tania Perceli (Știința Constanța), locul 9 - Defne Agi Acai (Știința). Proba a fost câștigată de bulgarul Jivko Jordanov, de la YC Chernomorec Burgas. Clasa 470 a fost dominată în întregime de Sportul Studențesc: 1. Iulia Fulicea, 2. Bujor Roșca, 3. Mihai Radu, 4. Cezara Dragomir. La clasa Zoom 8, reprezentanții din Peninsula Scandinavă au făcut legea: 1. Sabina Von Koskull (NJK, Finlanda), 2. Samuel Kilpinen (Tempereen Pursiseura, Finlanda), 3. Adam Dissing (STSS, Suedia); la această clasă, cea mai bună poziționare română a fost cea a lui Tarkan Bolat, de la YCRR, care a ocupat locul 7.
- Publicitate -
Yachtingul românesc revine pe harta Europei
Prezent la competiție, președintele Federației Române de Yachting, Mihai Butucaru a oferit, la final, câteva impresii despre competiția constănțeană, referitoare la faptul că, odată cu desfășurarea Trofeului Tomis, România a început să redevină un punct de atracție pentru competitorii din Europa. "Concluziile, din punctul meu de vedere, sunt îmbucu-rătoare. În primul rând, este o competiție care a adunat foarte mulți concurenți. De ani de zile nu am mai avut atât de multă lume participând la o competiție de yachting în România și este evident un semn foarte bun. Faptul că au venit sportivi din țări precum Suedia, Finlanda, Israel, Bulgaria la o asemenea competiție este, de asemenea, un semn bun, pentru că încercăm să punem sub o formă sau alta yachtingul românesc pe harta europeană a yachtingului general", a declarat Butucaru. "Cu toate că, anul acesta, FRYachting a sărbătorit 75 de ani de la înființare, nu putem spune că este un sport de tradiție. Cultural vorbind, nu avem o tradiție în navigație care să dureze ca în țările cu tradiție mare precum Olanda, Anglia, Spania, care au sute de ani în spate. Noi avem acces la mare de puțină vreme. Deci nu este un sport foarte cunoscut în România. Din acest punct de vedere, faptul că lumea vede vele pe apă, este un real progres și un lucru care va aduce, sper, copiii și tineretul să practice acest sport", ne-a mai spus președintele FRY, Mihai Butucaru.