Vineri, 05 Iunie 2026

Victorie mare pentru FCSB în derby-ul cu Dinamo

de Mircea GHIȚĂ Luni, 21 Octombrie 2024 309 2 min citire
Victorie mare pentru FCSB în derby-ul cu Dinamo
FCSB a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un derby de tradiţie, desfăşurat în etapa a 13-a a Superligii de fotbal.
Campioana s-a impus prin golurile marcate de Daniel Bîrligea (26) şi Alexandru Musi (90+3) în faţa a 45.469 de spectatori.
FCSB a câştigat al şaptelea său derby consecutiv cu Dinamo, ultimul succes al echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare în acest duel datând din februarie 2020 (2-1).
Dinamo a început destul de bine şi a avut primele ocazii ale partidei, dar Selmani (10) a şutat peste poartă de la 25 de metri, iar centrarea lui Politic (13) în faţa porţii, pentru Selmani, a fost reţinută de Târnovanu.
FCSB a deschis scorul prin Bîrligea, cu o reluare acrobatică din marginea careului mic (26), după minge respinsă de Golubovic şi retrimisă cu capul de Olaru.
În min. 45+2, Politic a fost deposedat in extremis de Dawa. FCSB a mai avut o şansă înainte de pauză, dar Golubovic a respins şutul expediat de Miculescu, din unghi (45+3).
Repriza secundă a fost una lipsită de ocazii, jocul fiind unul de luptă, mai ales între cele două careuri.
În min. 90+1, Ştefănescu a şutat pe lângă vinclu din lovitură liberă de la 24 de metri.
FCSB a marcat al doilea gol prin Alexandru Musi (90+3), cu un şut din întoarcere, după centrarea lui Creţu.
Dinamo a tras singurul său şut pe poartă în min. 90+6, prin Abdallah.
Meciul a consemnat debutul fundaşului spaniol Antonio Luna la Dinamo, acesta intrând în min. 84 în locul lui Raul Opruţ.
Înaintea fluierului de start s-a ţinut un moment de reculegere în memoria lui Cătălin Hîldan, de la a cărui moarte s-au împlinit 24 de ani pe 5 octombrie.
Dinamo are trei egaluri şi un eşec în ultimele patru etape ale Superligii.
FCSB e neînvinsă de şase etape în campionat, având în această perioadă patru victorii şi două egaluri.
Taguri
Articolul anterior GMB COMPUTERS EXCELENȚĂ ÎN TEHNOLOGIE
Articolul următor Kamala Harris îl acuză pe Donald Trump că dezonorează funcţia prezidenţială

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei