Viitorul și-a propus clasarea în primele cinci locuri ale Ligii a II-a

de Marian BOCAI Vineri, 06 August 2010 968
Nou-promovată în eșalonul secund, echipa lui Gică Hagi vrea să joace de la egal la egal cu toate adversarele. Viitorul Constanța încheie astăzi al doilea stagiu montan de pregătire, de la Brașov, iar pe drumul de întoarcere se oprește la Săcele, pentru un amical cu CF Brăila (colegă de serie, și ea nou-promovată), partida începând la ora 11. Revenită la Constanța, echipa pregătită de Cătălin Anghel și Norbert Niță va mai susține două amicale până la startul campionatului, care e pe 21 august. La ora actuală însă, Viitorul nu știe ce-i va rezerva debutul Ligii a II-a, în condițiile în care adversara din runda inaugurală, FC Farul, are șanse mari să nu fie programată. Necunoscuta FC Farul "Pentru noi, Farul e o mare necunoscută. Din ce văd eu, lucrurile nu se urnesc și nu știu dacă va putea juca. Acest fapt ne încurcă puțin, pentru că nu știm pe cine vom întâlni (se aude că în locul Farului va fi înscrisă în campionat Dinamo II), însă, indiferent de adversar, noi suntem pregătiți. Obiectivul punctual al Viitorului e o clasare în primele cinci echipe, iar cel general să ne batem de la egal la egal cu toși oponenții", a declarat, pentru "Cuget Liber", Paul Peniu, președin-tele Academiei de Fotbal "Gheorghe Hagi". Probleme cu Benzar și Cârstocea La Viitorul, lucrurile sunt 90 la sută clare în privința campionatului, Peniu arătând că mai are de finalizat doar câteva discuții cu unii jucători pe care nou-promovata dorește să-i mai achiziționeze. "În rest, problemele sunt puse la punct. Echipa a efectuat două stagii de pregătire, în amicale e în grafic, iar de luni, 9 august, intrăm în linie dreaptă cu pregătirea. În mare parte, suntem mulțumiți de lot. Transferurile le-am efectuat doar pe posturile pe care le consideram neacoperite valoric. I-am luat pe Cristocea, Păcuraru, Tudorache, Larie, Pantelie, Ignat, Ninu, iar în vederile primei echipe mai sunt și câțiva puști din propria pepinieră. Jucătorii au trecut peste o perioadă grea, de acumulări, și mă bucur că nu se confruntă cu probleme medicale majore. Începe să se configureze și echipa de bază pentru campionat. Vom avea ceva probleme însă cu doi dintre jucători, Cârstocea și Benzar, care vor fi convocați în dese rânduri în perioada următoare la echipa națională U-18. Pentru prima etapă, nu-i vom avea la dispoziție", ne-a mai spus Peniu. Sector nou de tribună Viitorul își va disputa meciurile de pe teren propriu la Ovidiu, unde arena a cunoscut o serie de modernizări. "Am lucrat la vestiare, pe care le-am înbunătățit, și la capacitatea tribunelor. Zilele acestea, vom mai amplasa un sector de 250 de locuri în spatele uneia dintre porți. Sunt modificări esențiale, iar investiția, deși costisitoare, era necesară", arată președintele Academiei Hagi. Rezultatele din amicale 1. Viitorul - Tricolorul Breaza 3-1 (Chițu 2, Păcuraru) 2. Viitorul - Hapoel Bnei Sakhnin 1-2 (Pantelie) 3. Viitorul - Petrolul 0-1 4. Viitorul - Dacia Mioveni 1-2 (Cârstocea) 5. Viitorul - Callatis Mangalia 1-0 (Marinkovic) 6. Viitorul - Unirea Tărlungeni 2-1 (Marinkovic, Sin) 7. Viitorul - CS Otopeni 3-2 (Chițu, Hertu, Ștefănescu)
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei