Duminică, 07 Iunie 2026

Volei masculin / Turcia - România 3-0, în Liga Europeană

de Cuget Liber Duminică, 26 Iulie 2015 68 1 min citire
Volei masculin / Turcia - România 3-0, în Liga Europeană
Naționala masculină de volei a României a fost învinsă de Turcia cu scorul de 3-0 (25-11, 26-24, 25-22), sâmbătă seara, la Canakkale, într-un meci din Grupa B a Ligii Europene, potrivit Agerpres.ro.
Turcia, care a învins în prima manșă a ''dublei'' cu 3-1, vineri seara, s-a impus sâmbătă într-o oră și 14 minute.
Metin Toy a fost cel mai bun om al turcilor, cu 17 puncte, alături de Baturalp Burak Gungor (14 puncte) și Ibrahim Emet (13 p). Laurențiu Lică a fost remarcatul din lotul României, cu 12 puncte.
''Am evoluat foarte rău azi, cum am făcut-o și ieri. Echipa Turciei, pe de altă parte, a fost din ce în ce mai bună. Vreau să îi felicit pe turci, pentru că au un viitor frumos. Sunt tineri și adevărați luptători. Vor tot timpul să câștige. Cred că de acest lucru avem nevoie și noi, de mai multă dorință de victorie'', a declarat antrenorul echipei României, Dănuț Pascu, citat de site-ul oficial al Confederației Europene de Volei.
La rândul său, căpitanul echipei României, Adrian Radu Gontariu, a apreciat că tricolorii au început foarte slab jocul, dar ar fi trebui să câștige setul al doilea. ''Am condus și cred că am pierdut meciul după al doilea set. Sper că vom reuși mai mult în meciurile viitoare'', a subliniat Gontariu.
România are șase puncte din șase meciuri și va juca următoarele partide pe 31 iulie și 1 august, la Craiova, cu Slovenia.
Taguri
Articolul anterior Concursul Miss Fashiontv are loc sâmbătă, la Costinești
Articolul următor ANM. Cum va fi vremea duminică, la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei