Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Britanicii au lansat cea mai mare aeronavă din lume

de Cuget Liber Marţi, 22 Martie 2016 421 1 min citire
Britanicii au lansat cea mai mare aeronavă din lume
Dirijabilul Airlander 10, cea mai mare aeronavă din lume, a fost prezentat oficial, înaintea celui dintâi zbor prevăzut să aibă loc în cursul anului 2016, informează AFP, citată de Agerpres.
În cadrul ceremoniei de luni, dirijabilul a plutit la aproape un metru deasupra solului, în fața fotografilor, într-un vast hangar situat în împrejurimile orașului Bedford, la nord de Londra.
Balonul are lungimea de 92 de metri, depășind orice avion de linie. 'Nu există nimic de această talie la ora actuală', a subliniat David Burns, pilot-șef de încercare.
Dirijabilul este umplut cu heliu și poate rămâne în aer cinci zile cu echipaj sau peste două săptămâni fără nimeni la bord, potrivit constructorului său, societatea Hybrid Air Vehicles, care vrea să-l promoveze pentru misiuni variate, de la supraveghere la transporturi.
Nicio dată nu a fost stabilită până în prezent pentru primul zbor, care urmează să aibă loc în acest an, după ce testele la sol vor fi terminate.
Airlander își află originea într-un contract atribuit de armata americană, aflată în căutarea a noi mijloace de supraveghere, pentru un program botezat Long Endurance Multi-Intelligence Vehicle (LEMV).
Un prototip al dirijabilului realizase primul zbor în 2012, însă Pentagonul a anulat proiectul din cauza dificultăților tehnice și a restricțiilor bugetare.
Hybrid Air Vehicle a recuperat atunci aparatul și l-a transferat în Regatul Unit pentru a-i dezvolta o versiune civilă care a devenit Airlander 10.
Societatea mai are în plan un proiect de aparat botezat Airlander 50, care îl va depăși în mărime pe Airlander 10 și va fi capabil să transporte o încărcătură de 50 de tone.
Taguri
Articolul anterior Eu, bărbatul machedon: 10 motive pentru care nu m-am însurat cu o mucană
Articolul următor UPDATE. DUBLĂ EXPLOZIE ȘI LA METROUL DIN Bruxelles. 34 de MORȚI ȘI PESTE 100 DE RĂNIȚI / GALERIE FOTO ȘI VIDEO

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Tehnologie

Ultima oră

Titlurile zilei