Consiliul Concurenței a sancționat compania Corsar Online SRL cu 1.6 mil. lei pentru punerea în practică a unei concentrări economice înainte de a fi autorizată de autoritatea de concurență.
În cadrul analizei modalitatii prin care Corsar a preluat controlul aupra domeniilor de internet, respectiv www.marketonline.ro, www.mediadot.ro și www.azerty.ro, autoritatea de concurență a constatat că operațiunea a fost pusă în aplicare, înainte de a primi autorizarea din partea Consiliului Concurenței, prin listarea pe cele trei site-uri a ofertei de produse aparținând Corsar, precum și procesarea și livrarea produselor către clienți.
Corsar este o companie activă pe piața comercializării cu amănuntul în principal a produselor din categoria IT, comunicații, electronice și electrocasnice, comercializare prin intermediul platformelor de comerț electronic, cea mai cunoscuta fiind www.cel.ro .
Conform legislației în domeniu, orice operațiune de concentrare economică (fuziuni, achiziții, preluarea de control), în cadrul căreia cifra de afaceri cumulată a companiilor implicate depășește echivalentul în lei a 10.000.000 euro și când cel puțin două dintre companii au realizat pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 euro, trebuie notificată Autorității de Concurență înainte de a fi pusă în aplicare.
Potrivit reglementărilor în vigoare, este interzisă punerea în aplicare a unei concentrări economice înainte de a fi notificată și de a obține autorizarea Consiliului Concurenței.
Altfel spus, înainte de a obține autorizarea din partea Autorității de Concurență, în numele companiei care face obiectul tranzacției nu se pot lua decizii, cum sunt: modificarea obiectului de activitate restructurarea, închiderea sau divizarea compania, vânzarea de active, listarea (cotarea) la bursa de valori etc.