Facebook a anunțat lansarea unui nou serviciu numit Delegated Recovery.
- Publicitate -
Delegated Recovery este o facilitate care va permite recuperarea accesului la serviciile online, cu ajutorul contului de Facebook, în cazul în care este uitată parola.
În prezent, când un utilizator își uită username-ul sau parola și nu mai are acces la un serviciu online, poate folosi email-ul pentru confirmarea identității sau modificarea datelor de acces.
Cu noul serviciu, când un utilizator nu mai poate accesa un anumit site pentru că a uitat parola, își va putea verifica identitatea și redobândi accesul prin logarea pe Facebook, care va trimite codul criptat către site-ul respectiv pentru a confirma identitatea utilizatorului.
Noul serviciu Facebook se află, deocamdată, în faza de testare.