Luni, 08 Iunie 2026

GALERIE FOTO / Primele imagini oficiale cu noul Skoda Kodiaq, SUV-ul cu un portbagaj uriaș

de Cuget Liber Sâmbătă, 13 August 2016 620 1 min citire
Skoda a publicat patru imagini care trădează designul noului Kodiaq. SUV-ul cu șapte locuri va avea un portbagaj uriaș, care însumează 720 de litri, transmite Digi24.ro.Pe măsură ce ne apropiem de Salonul Auto de la Paris, Skoda ne oferă tot mai multe detalii despre noul Kodiaq, al doilea SUV din gamă, o surpriză pe care publicul european o așteaptă încă de la debutul conceptului, în primăvara acestui an, la Geneva, scrie Automarket.ro.
Partea frontală va fi dominată de celebra grilă tridimensională Skoda, flancată de blocuri optice extrem de ascuțite, echipate cu tehnologie LED. Capota motorului are o nervură centrală care se termină cu logo-ul brandului. În partea posterioară, stopurile preiau aceeași formă ascuțită și vin cu LED-uri sub forma literei C, devenită marcă înregistrată Skoda.
Interiorul lui Skoda Kodiaq va fi unul dintre cele mai încăpătoare din segment. Portbagajul va avea o capacitate de 720 de litri în condiții normale și 2065 de litri atunci când ambele banchete sunt rabatate.
Pe lista tehnologiilor de care va beneficia Kodiaq se află Area View (un sistem de camere cu vedere la 360 de grade), Tow Assist (atunci când SUV-ul are o remorcă și merge cu spatele, sistemul preia controlul direcției) și Manoeuvre Assist (în marșarier, sistemul frânează atunci când detectează un obstacol).
Taguri
Articolul anterior JO 2016 / Un tânăr sportiv a reușit să își învingă idolul, la opt ani după ce l-a întâlnit
Articolul următor Un ministru suedez a demisionat după ce a fost prins băut la volan

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Tehnologie

Ultima oră

Titlurile zilei