GOOGLE introduce DREPTUL LA UITARE, pentru toate site-urile din UE

de Cuget Liber Marţi, 08 Martie 2016 257
Gigantul american Google a confirmat că va elimina unele rezultate ale căutărilor efectuate pe site-urile sale de internet de utilizatorii de pe teritoriul Uniunii Europene, începând din această săptămână, conform ''dreptului de a fi uitat'' stabilit în 2014 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și aplicabil oricărui motor de căutare, relatează theverge.com în baza comunicatului oficial postat de companie pe blogul Google Policy Europe. 

În 2014, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât ca Google să respecte cererile de ștergere a anumitor rezultate ale căutărilor online, decizie ce a devenit cunoscută ca ''dreptul de a fi uitat''. În baza acestei decizii, utilizatorii europeni de internet pot trimite o cerere către Google în care să ceară companiei americane să șteargă rezultatele care nu mai sunt relevante sau care sunt depășite. Până acum, Google ștergea doar rezultatele căutărilor efectuate pe unele site-uri ale sale europene, precum google.co.uk, google.de sau google.fr, iar utilizatorii de internet din alte țări UE găseau rezultatele căutărilor pe domeniul de internet google.com.
În comunicatul publicat recent, Google confirmă că în urma discuțiilor cu autoritățile de reglementare va începe din această săptămână să șteargă rezultatul căutărilor de pe toate site-urile sale de internet dacă acestea au fost efectuate de pe teritoriul UE. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Tehnologie

Ultima oră

Titlurile zilei